Primarul Tulcei, Constantin Hogea a anunțat că s-a ținut de promisiunea de a asfalta mai multe străzi până la jumătatea lunii noiembrie.
„Am promis că de Ziua Dobrogei (14 noiembrie) vom finaliza toate străzile din zona de sud a municipiului şi ne-am tinut de cuvant. Începând cu această dată, cetăţenii de pe străzile CRĂIŢELOR, LILIACULUI, BRÂNDUŞEI, COLINEI, BUJORULUI, LALELELOR, CRINULUI şi de pe Aleea SPICULUI beneficiază de infrastructură rutieră complet reabilitată (covor asfaltic şi trotuare)“ a postat edilul pe pagina sa oficială de Facebook.
Valoarea totală a lucrărilor de reabilitare, pentru cele 8 străzi, se ridică la suma 994.243,07 lei, fără TVA. Trebuie menţionat că, în ultimii doi ani, pe aceste străzi s-a reabilitat complet distribuţia de apă potabilă şi, în plus, beneficiază şi de canalizare menajeră, inexistentă până acum. Primarul promite că până la 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României, strada PLUGARILOR, segmentul dintre str. Eternitatii şi str. Păcii va fi gata.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Rețele Electrice Dobrogea (companie parte a grupului PPC, denumită anterior E-Distribuţie Dobrogea) este noua denumire a companiei care gestionează rețelele […]
Be the first to comment