Sute de proiectile de tun din Al Doilea Război Mondial au fost găsite într-o curte din localitatea Baia, județul Tulcea. Descoperirea a fost făcută întâmplător, în timpul unor lucrări în curte. Întunericul și ploaia a oprit căutările pompierilor pirotehniști care vor continua cercetările în zonă atunci când vremea o va permite.
Bărbatul care a găsit primul obuz de tun în timp ce săpa în curtea casei a sunat imediat la 112, iar la fața locului a fost trimisă gruparea pirotehnică a ISU Delta din cadrul Detașamentului de pompieri Tulcea, compusă din Plutonier adjutant Munteanu Sorin și Plutonier major Profir Lucian.
Până la lăsarea serii și a începerii ploii, cei doi pirotehniști au reușit să scoată din pământ, din ceea ce pare a fi un depozit din Al Doilea Război Mondial, 255 proiectile de calibrul 75 milimetri și 2 proiectile de calibrul 125 milimetri. Zona în care se află proiectilele a fost delimitată, iar un echipaj de jandarmi au primit sarcina de a le păzi pe timpul nopții.
Reprezentanții ISU Delta Tulcea au precizat că cercetările vor fi reluate în dimineața de 9 mai, dacă vremea o va permite. La fața locului se va interveni și cu un detector de metale, pentru ca membrii grupării pirotehnice să asigure asanarea terenului de întreaga muniție.
Proiectile rămân pe poziție, iar prin intermediul autorităților locale se va identifica un teren pentru amenajarea unui poligon improvizat în vederea distrugerii controlate.
Be the first to comment