FOTO Alegeri în Adunarea Eparhială a Episcopiei Tulcii

S-a constituit Adunarea Eparhială a Episcopiei Tulcii

În data de 31 mai, la Seminarul Teologic Ortodox ,,Sf. Ioan Casian” din Tulcea s-a desfășurat Şedinţa de constituire a Adunării Eparhiale a Episcopiei Tulcii pentru legislatura 2018 – 2022.

În deschidere, P.S. Părinte Visarion, episcopul Tulcii, a oficiat o slujbă de Te-Deum la care au luat parte toţi membrii aleşi, unii dintre ei participând pentru prima oară la acest moment cu o încărcătură emoţională deosebită.

La ora 10.30 Preasfinţia Sa a deschis lucrările şedinţei printr-un cuvânt de întâmpinare a noilor membri, urându-le bun venit şi exprimând importanţa evenimentului prezent care se desfăşoară cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

După cuvântul de deschidere al P.S. Sale au fost validate mandatele membrilor din cele zece Circumscripţii Electorale.

În cadrul şedinţei au avut loc şi alegeri de membri pentru Adunarea Naţională Bisericească (1 cleric şi 2 mireni), membrii Consiliului Eparhial (3 clerici şi 6 mireni), 3 preoţi pentru Consistoriul Eparhial precum şi a unui preot delegat pentru a face parte din Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Muntenie şi Dobrogei din care face parte şi Episcopia Tulcii.

De asemenea au fost definitivate cele cinci Comisii de lucru ale Adunării Eparhiale (Administrativă şi Bisericească; Economică, Bugetară şi Patrimonială; Culturală şi Educaţională; Social – Filantropică; Organizatorică, Juridică şi de Validare), stabilindu-se la fiecare Comisie câte un preşedinte şi un raportor.

La sfârşitul Adunării Eparhiale fiecărui membru nou ales i s-a înmânat în chip festiv şi un Certificat de deputat.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*