La Babadag, acolo unde o parte din oraș se află în carantină, a avut loc o acțiune umanitară integrată inițiată de Crucea Roșie subfiliala Babadag și sprijinită de Instituția Prefectului – județul Tulcea, lucrători ai Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Delta Tulcea, Jandarmeriei Tulcea, Inspectoratului de Poliție Tulcea și ai Primăriei Babadag.
În cadrul acțiunii au fost distribuite persoanelor nevoiașe din cartierul Bendea din Babadag, cartier asupra căruia a fost instituită carantina:
240 l apă plată,
30 de rezervoare pliabile pentru apă,
300 de recipiente de 1 litru de dezinfectant suprafețe,
50 litri dezinfectant pentru mâini,
1000 perechi mănuși de unică folosință,
270 bucăți săpun
150 de pachete șervețele umede.
În cadrul aceleiași acțiuni, comunitatea musulmană, reprezentată de Hogea Usein Evren și câțiva apropiați, au pregătit și distribuit peste 100 de pachete cu alimente legume, produse alimentare de bază, dulciuri pentru copii, conserve, etc.). Acțiunea s-a desfășurat cu respectarea regulilor de protecție fizică și de distanțare socială.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Be the first to comment