FOTO PSD duce mai departe tradiția dezvoltării Dobrogei

Candidații PSD Tulcea la alegerile parlamentare. FOTO PSD Tulcea

Pe 14 noiembrie s-au împlinit 146 de ani de când Dobrogea a devenit, pentru totdeauna, parte a României. A fost, după câștigarea Independenței României, primul mare act politic al Regelui Carol I, care a dovedit viziune și mai multă înțelegere a modului în care urma să se dezvolte România decât mulți dintre politicienii români ai epocii sale. Aceștia, orbiți de idei puține și înguste, s-ar fi lipsit de Dobrogea, pe care o considerau o mlaștină inutilă. S-ar fi lipsit astfel de ieșirea țării la Marea Neagră, de resurse naturale bogate, de Delta Dunării și de gazul din platforma continentală a Mării Negre, care ar trebui să ne garanteze  independența energetică o bună perioadă de acum înainte.

Teritoriu al toleranței, exemplu de înțelegere între etnii, lecție permanentă pentru modul în care conviețuiesc non-conflictual minoritățile și majoritatea, Dobrogea a fost considerată, multă vreme, destinația exclusiv de vacanță a României, plaja și locul de plimbări cu barca al celorlalte provincii istorice. Și, totuși, aici trăiesc 849.352 de cetățeni români, oameni care au tot dreptul să se se considere contemporani cu ceilalți cetățeni ai României, să aibă acces la toate facilitățile anului 2024.

Mai ales în ultimii 12 ani, Județul Tulcea, partea nordică a Dobrogei, s-a dezvoltat accelerat, instalându-se pe deplin în secolul în care trăim, iar cea mai mare parte din meritul acestei dezvoltări revine administrației județene și guvernelor PSD care s-au succedat la conducerea țării din 2012 și până astăzi.

Acestor factori de decizie preocupați de dezvoltarea regiunii, datorăm faptul că în județul Tulcea s-a dat în folosință a treia legătură terestră între Dobrogea și restul țării, podul dintre Tulcea și Brăila, cea mai mare lucrare de infrastructură din România ultimilor 35 de ani. Tot datorită acestor guverne și acestei administrații județene, județul Tulcea va avea, în curând, cel mai modern spital din întreaga regiune. Drumurile bine făcute, pe care se circulă în siguranță, au devenit o obișnuință în județul Tulcea. Cele mai multe dintre școlile din județ au fost reabilitate, extinse și dotate cu tehnologie educațională modernă.

„Cu fonduri europene contractate de peste 1,4 miliarde de euro în ultimii ani și cu alte fonduri care așteaptă să fie alocate investițiilor aflate în derulare sau în faza de proiect, județul Tulcea este zona României cu cea mai rapidă și vizibilă dezvoltare din ultima perioadă.

Alături de PSD, județul Tulcea și Dobrogea de Nord continuă să pășească pe calea sigură a dezvoltării, onorând moștenirea unora dintre cei mai vizionari români ai istoriei noastre și îmbunătățind viața celor din prezent.

La alegerile parlamentare de pe 1 decembrie, votați echipa PSD Tulcea, votați Dumitru Mergeani, Eugen Ion, Lavinia Vizauer, Sergiu Constantinescu, Dragoș Simion, Andaluzia Luca, Lucian Simion, Ștefan Paul Ionuț, dar și echipa de tineret reprezentată de Cristina Tofan și George Liboși” – PSD Tulcea. 

– Comandat de Partidul Social Democrat-PSD Organizatia Judeteana Tulcea
– Executat de SC CityVision Media SRL – portal: www.tlnews.ro
– CUI mandatar financiar coordonator: 11240017

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*