Pentru a atrage atenția autorităților și a ale convinge să îl ajute, un individ s-a urcat pe stâlpul de telecomunicații din municipiul Tulcea, din vecinătatea autogării.
Individul a fost observat în jurul orei 15.00 de către trecători, care au sunat la 112, deoarece acesta amenința că se aruncă în gol pentru a se sinucide. La fața locului s-au deplasat echipaje ale IPJ Tulcea, ISU Delta și Serviciul de Ambulanță Județean.
Echipajele de intervenție și negociatorul din cadrul Inspectoratului de Politie Județean Tulcea au stat de vorbă cu individul care amenința că se aruncă pe motivul ca dorește ca autoritățile să îl ajute pentru obținerea unor acte. După aproximativ zece minute, negociatorul din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Tulcea l-a convins sa coboare de pe antena si sa renunte la gestul sau.
Persoana a fost condusa la sediul Politiei pentru continuarea verificărilor. Ulterior, comisar sef de politie Țugui Lucian, negociatorul politiei, s-a deplasat cu persoana în cauza la doua din instituțiile publice pentru al sprijini în vederea perfectării actelor.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Be the first to comment