FOTO Primăria Casimcea a semnat un contract de peste 14 milioane de lei pentru asfaltarea străzilor din localitate. Primarul Țilincǎ: “Primele drumuri reabilitate vor fi cele din satul Războieni”

Gheorghe Țilincă și ministrul Adrian Veștea. FOTO Primăria Casimcea

Primăria Casimcea a semnat un contract pentru asfaltarea străzilor din localitate, iar proiectul, în valoare de peste 14 milioane de lei, este finanțat prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”. Drumurile care urmează să fie modernizate nu au mai fost asfaltate până acum și sunt la stadiul de drum de pământ.

Primarul Gheorghe Țilincă a oferit, pentru TLnews, mai multe detalii despre această investiție.

“Am semnat contractul de asfaltare drumuri comunale în comuna Casimcea. Este vorba de 4,2 km la Războieni și 3,7 km la Casimcea. Lucrările vor începe întâi la Războieni pentru că acolo nu vor fi lucrări de canalizare. În Războieni nu facem canalizare pentru că este un sat mic. În Casimcea va începe asfaltarea celor 3,7 km după ce se vor încheia lucrările de canalizare”, a spus primarul din Casimcea.

Contractul pentru această investiție a fost semnat pe 30 mai, la Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA). Valoarea proiectului este de 14.085.799, 35 lei, finanțarea fiind asigurată prin Programul Anghel Saligny. Primăria Casimcea asigură cofinanțarea, în valoare de 822.644 lei.

Pentru accelerarea demersurilor de modernizare a infrastructurii primarul mai spune că săptămâna viitoare va fi semnat și contractul de extindere a rețelei de canalizare pentru localitatea Casimcea.

Pentru prima etapă a asfaltării, cea de la Războieni, termenul de finalizare a lucrării se extinde cu generozitate până la sfârșitul anului, conform documentelor. Primarul Gheorghe Țilincă dă însă asigurări că cei 4,2 km de drum comunal vor fi complet asfaltați în cel mult o lună.

“La Casimcea suntem condiționați de rețeaua de canalizare. Întâi trebuie să introducem țevile pentru canalizare și abia apoi ne putem apuca eficient de asfaltare. Sper ca și proiectul de canalizare să meargă repede, ca până la sfârșitul anului să terminăm toate lucrările și aici”, a reiterat primarul comunei.

De altfel, Primăria a reușit ca și pentru proiectul de extindere a rețelei de canalizare din Casimcea să intercepteze o linie de finanțare tot prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Costul acestui proiect care se va derula separat de cel al asfaltării se ridică la aproximativ 13 milioane de lei, cu o contribuție între 5 și 10% de la bugetul local. Cu această investiție se acoperă și jumătatea de suprafață a localității Casimcea care rămăsese neracordată la rețeaua de canalizare.

“Odată pus în aplicare proiectul de asfaltare, întreaga suprafață de drumuri a localității Casimcea va fi asfaltată”, mai spune Gheorghe Țilincă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*