FOTO Pompierii tulceni au intervenit în cursul zilei pentru lichidarea a trei incendii. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, ci numai pagube materiale

Incendiu izbucnit la o hală de depozitare din municipiul Tulcea. FOTO ISU Tulcea

Salvatorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Tulcea au fost solicitați să intervină, de-a lungul zilei de luni, 23 noiembrie, pentru stingerea a trei incendii, izbucnite în gospodării din Agighiol și Murighiol, respectiv într-o hală de depozitare din municipiul Tulcea. Toate cele trei incidente s-au soldat, din fericire, numai cu pagube materiale.

Astfel, potrivit reprezentanților ISU Tulcea, salvatorii Detașamentului de Pompieri Tulcea au intervenit cu două autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Agighiol, comuna Valea Nucarilor.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat casa de locuit și o anexă gospodărească, care formau un corp comun, cu pericol de propagare la restul construcțiilor anexe. Au ars acoperișul casei, două camere de locuit și bucătăria și, din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat o cameră de locuit și o mașină de spălat.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum deteriorat.

Incendiu în localitatea Agighiol, comuna Valea Nucarilor. FOTO ISU Tulcea

Ulterior, tot pompierii Detașamentului Tulcea, au intervenit cu două autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Murighiol. La sosirea echipajelor, ardeau generalizat casa de locuit și anexele gospodărești, cu pericol de propagare la locuințele învecinate. În sprijinul pompierilor, Primăria Murighiol a intervenit cu o cisternă și un buldoexcavator.

Din fericire, nici aici nu s-au înregistrat victime, dar focul a distrus casa de locuit și anexele, în suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum deteriorat.

Incendiu în localitatea Murighiol. FOTO ISU Tulcea

Puțin mai târziu, pompierii tulceni, împreună cu Serviciul privat pentru Situații de Urgență Alum, au intervenit cu patru autospeciale de stingere, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o hală de depozitare din municipiul Tulcea.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta  la nivelul acoperișului halei de depozitare, cu pericol de propagare la un depozit de mașini casate. Până să fie stins, focul a avariat acoperișul halei, format din țiglă și stuf, pe o suprafață de 250 de metri pătrați, dar pompierii au salvat restul halei și depozitul de mașini casate.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum deteriorat.

Incendiu izbucnit la o hală de depozitare din municipiul Tulcea. FOTO ISU Tulcea

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*