Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tulcea împreună cu polițiștii Serviciului Rutier au acționat pe raza municipiului Tulcea, pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care parchează neregulamentar, în locurile rezervate persoanelor cu dezabilități.
Polițiștii tulceni au avut în vizor parcările din apropierea instituțiilor publice și din zona societăților comerciale (supermarket-uri) din municipiul Tulcea.
În urma acțiunii, polițiștii au aplicat 12 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 12.000 de lei, conducătorilor auto care au parcat autoturismele pe locurile rezervate persoanelor cu dizabilități, conform art. 100 alin.1 lit.f, din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Potrivit prevederilor art. 100, alin 1 lit.f din Legea 448/2003, parcarea altor mijloace de transport pe un locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoanele cu dizabilități, se sancționează cu amendă de la 1.000 de lei la 2.000 de lei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu ce vizează mai multe localitațidin județul Tulcea. Potrivit reprezentanților ISU […]
Cu prilejul sărbătoririi Zilei Veteranilor de Război, Garnizoana Tulcea împreună cu oficialitățile locale, vor organiza vineri, 27 aprilie un ceremonial […]
Be the first to comment