Tragedie la mănăstirea de maici din Slava Rusă. Un incendiu puternic a izbucnit duminică dimineață la una dintre clădiri, iar persoana care se afla înăuntru a decedat, fiind găsită carbonizată.
Alarma s-a dat în jurul orei 6.30, când a fost observat focul la una dintre clădirile din incinta mănăstirii „Vovidenia“. La incendiu a fost trimis un echipaj de pompieri al ISU Delta Tulcea din stația Babadag, format din cinci subofițeri și o autospecială de stingere cu apă și spumă. În timpul intervenției, pompierii au găsit-o într-una din camere și pe femeia de 73 de ani care locuia aici, decedată, fiind carbonizată.
Intervenția a fost finalizată în jurul orei 9.00, pompierii stabilind că cel mai probabil incendiul a izbucnit de la o lumânare uitată aprinsă. Victima nu era măicuță dar locuia în cadrul mănăstirii.
La mănăstire au ajuns și polițiștii criminaliști care au demarat cercetările la fața locului pentru a stabili exact cauzele decesului, cadavrul fiind transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani a primit o delegație franceză din Aveyron, condusă de vicepreședintele Consiliului Departamental, Bernard Saules. […]
Be the first to comment