FOTO Lucrările de reabilitare și modernizare a clădirii Școlii Vechi din Casimcea se apropie de final

Școala Veche din Casimcea a fost reabilitată și modernizată. FOTO Primăria Casimcea

Lucrările de reabilitare și modernizare a clădirii Școlii Vechi din comuna tulceană Casimcea, un proiect în valoare de aproape trei milioane de lei finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, se apropie de final. După terminarea acestora, școala ar putea să găzduiască peste 90 de elevi din ciclul primar, cursurile urmând să fie reluate la începutul anului școlar 2022 – 2023.

Potrivit autorităților locale, lucrările de modernizare și extindere a clădirii numită „Școala Veche” a localității Casimcea vor asigura un cadru adecvat activităților de învăţământ general obligatoriu pentru clasele I – IV. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creşterea calității și a atractivității actului de educație în vederea reducerii părăsirii timpurii a școlii din Casimcea. În cadrul proiectului, primarul Gheorghe Țilincă, în afara activităților curente, din poziția de manager de proiect, a coordonat și supravegheat întreaga activitate a echipei de proiect, a verificat și aprobat întreaga documentație a cererii de finanțare, studiu de fezabilitate și s-a asigurat că toate datele preluate și informațiile privind activităţile desfășurate sunt corecte și conforme.

„Investiția îşi propune modernizarea și extinderea clădirii Școlii Vechi a localității Casimcea pentru a asigura un cadru adecvat activităților de învăţământ general obligatoriu ciclului primar, iar realizarea acestui obiectiv va trebui să urmărească asigurarea îndeplinirii funcțiunilor actuale specifice pentru educație, instruire civică și estetică. Investiția vizează oferirea unor servicii educaționale la standarde europene, menite să determine creşterea gradului de participare în cadrul învățământului obligatoriu, în special pentru copiii ce prezintă un risc crescut de abandon școlar. Proiectul în sine a fost elaborat în vederea susținerii unui număr de cel puțin 97 de elevi, numărul estimat a beneficia din primul an după modernizare”, a precizat primarul Gheorghe Țilincă.

Școala Veche din Casimcea a fost construită în perioada 1921 – 1930, având destinația de învăţământ primar și gimnazial, iar în anul 1930 a fost adăugată și o anexă. Astfel, clădirea este de tip „rural”, cu fundații din piatră, pereți exteriori autoportanți din cărămidă cu mortar de var ciment, pereți interiori din cărămidă plină, planșeu din lemn cu umplutură de pământ, acoperiș din șarpantă de lemn cu nivelatoare din azbociment.

Lucrările de modernizare au început pe data de 7 mai 2020, valoarea investiției, realizată prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, fiind de 2.913.055,23 lei. Clădirea va fi gata în scurt timp dar va fi redeschisă pentru elevii de ciclu primar la începutul anului școlar 2022 – 2023, renunțându-se astfel la învățământul în două schimburi și pentru cei de la ciclul gimnazial.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*