Militarii Detașamentului de Pompieri Tulcea au fost solicitați să intervină, vineri, în municipiul Tulcea, pentru limitarea efectelor unui incendiu care se manifesta într-o gospodărie.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea, pentru stingerea focului au intervenit 10 subofițeri cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
„La momentul sosirii pompierilor incendiul se manifesta cu flacără deschisă în dezvoltare la o anexă gospodărească și se propagase la nivelul acoperișului locuinței învecinate. Din fericire, nu au fost înregistrate victime”, au precizat reprezentanții ISU „Delta”.
Flăcările au distrus acoperișul anexei, pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați, 50 de kilograme de combustibil solid, tâmplărie de aluminiu și sticlă, instalații sanitare și 10 metri pătrați din acoperișul locuinței învecinate. Pompierii au reușit să salveze două locuințe din apropiere.
Cauza probabilă producerii incendiului este coș de fum neizolat termic corespunzător față de materialele combustibile din jur.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Ministrul Transporturilor, Alexandru Răzvan Cuc și ministrul Culturii și Identității Naționale, Valer Daniel Breaz s-au aflat într-o vizită de lucu […]
Be the first to comment