FOTO Consiliul Județean Tulcea investește în municipiu. După reabilitare, Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Tulcea a redevenit o atracție turistică de nivel național

Horia Teodorescu. FOTO CJ Tulcea

Muzeul de Etnografie și Artă Populară Tulcea, un reper de marcă pe harta culturală a Dobrogei, a fost redeschis pentru public în luna august a anuliu trecut, după aproape trei ani de la începerea lucrărilor de restaurare și modernizare. Reabilitarea sa este rezultatul direct al eforturilor Consiliului Județean, care s-a implicat activ în atragerea de investiții necesare pentru valorificarea patrimoniului cultural bogat al județului. Proiectele demarate redau tulcenilor valorile uitate și neglijate, ani la rând, și contribuie la dezvoltarea potențialului turistic al municipiului.

Prin numeroasele proiecte finalizate sau în curs de implementare ale Consiliului Județean, Tulcea devine o destinație importantă pe harta turistică a României, prin atragerea de vizitatori din țară și de peste hotare, veniți să descopere diversitatea sa multiculturală, dar și pentru tinerele generații de tulceni, care pot astfel să își cunoască și înțeleagă mai bine istoria.

„Anul acesta, muzeografia din Dobrogea de Nord aniversează 75 de ani. Iar noi, tulcenii, avem cu ce să ne mândrim. Muzeul de Etnografie și Artă Populară Tulcea, redeschis anul trecut, este un monument de arhitectură pe care Consiliul Județean a reușit să îl salveze de la degradare și să îl restaureze complet. Rezultatul este un edificiu modern, cu spații noi, pasarele din sticlă și tehnologii de nouă generație, într-o clădire construită în urmă cu aproape un secol. Valoarea sa este dată însă de miile de exponate unicat, care ilustrează istoria conviețuirii noastre pașnice cu toate culturile care au trăit pe acestea meleaguri. Avem un patrimoniu foarte bogat, care reflectă influențele minorităților etnice și care contribuie la creșterea numărului de turiști”, spune Horia Teodorescu, Președintele Consiliului Județean Tulcea.

Clădirea Muzeului de Etnografie și Artă Populară Tulcea, construită între anii 1924 și 1927, a servit ca sediu local al Băncii Naționale a României, și este una dintre cele mai reprezentative exemple de arhitectură interbelică din municipiu. Din anul 2005, clădirea funcționează ca muzeu al Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea. Proiectul de restaurare și conservare a avut ca scop realizarea de spații destinate expozițiilor permanente și temporare, cu circuite de vizitare, și de spații multifuncționale.

Rezultatul final este un muzeu în care respectul și admirația pentru tradiție se îmbină cu tehnologiile moderne. Colecțiile cuprind peste 9.000 de exponate, care reflectă contribuțiile culturale ale aromânilor, bulgarilor, turcilor, tătarilor, rușilor-lipoveni, ucrainenilor, grecilor, italienilor, germanilor, armenilor, evreilor și ale altor comunități.

Muzeul de Etnografie și Artă Populară nu se adresează însă doar turiștilor, ci și viitoarelor generații de tulceni. Instituția desfășoară de-a lungul anului școlar numeroase activități educaționale în parteneriat cu școli și licee din județ.

„În ultimii ani, Consiliul Județean a investit constant în obiective de patrimoniu, pentru că sunt o parte din zestrea noastră culturală, pe care nu avem voie să o pierdem sau să o neglijăm. Am investit în proiecte de restaurare și modernizare pentru obiective turistice unice la nivel național și chiar european, precum Casa Panaghia, Farul din Sulina, Basilica Paleocreștină din Niculiţel sau Muzeul de Etnografie și Artă Populară. Sunt valori importante pentru noi, tulcenii, dar și pentru turiștii care vin să le viziteze. Tulcea înseamnă mai mult decât Delta Dunării, ne mândrim cu monumentele și cultura bogată a acestor locuri și a oamenilor de aici. Sunt valori pe care trebuie să le arătăm lumii întregi”, a mai spus Horia Teodorescu.

Prin inițiativele sale, Consiliul Județean Tulcea reușește să păstreze istoria și să inspire generațiile viitoare. Dar și să susțină dezvoltarea turismului cultural, care atrage din ce în ce mai mulți vizitatori.

– Comandat de Partidul Social Democrat – Filiala Tulcea

– Executat de SC CityVision Media SRL – portal: www.tlnews.ro

– CUI mandatar financiar coordonator: 21240002

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*