FOTO Cinci persoane, între care și un copil, au ajuns la spital în urma unui accident în localitatea Cerna

Accident rutier cu cinci persoane rănite, petrecut în localitatea Cerna. FOTO IPJ Tulcea

Cinci persoane, între care și un copil, au fost rănite, vineri dimineață, într-un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, petrecut în localitatea tulceană Cerna.

Potrivit polițiștilor tulceni, din primele verificări a rezultat că, în jurul orei 10.15, o femeie în vârstă de 38 ani, din Tulcea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ferdinand din Cerna, la intersecția cu DN 22D nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 50 ani, din județul Bacău, intrând în coliziune cu acesta.

La fața locului au fost solicitați să intervină pompierii militari din cadrul Secției Măcin, pentru descarcerarea unei victime rezultate în urma unui accidentului rutier, fiind trimise trei echipaje cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD și trei ambulanțe ale Serviciului Județean Tulcea. În urma accidentului, a rezultat rănirea conducătorului auto și a patru pasageri din autoturismul acroșat.

„În urma accidentului au rezultat șase victime – cinci adulți și un copil, care, până la sosirea echipajelor profesioniste, au reușit să se evacueze. Acestora le-au fost acordate primele îngrijiri medicale la fata locului, iar patru adulți și un copil au fost transportați pentru investigații suplimentare la Spitalul Orășenesc Măcin”, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea.

Ambii conducători auto dețineau permis de conducere. Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*