FOTO Cătălin Țibuleac, despre problemele care afectează Delta Dunării: anularea voucherelor de vacanță, măsurile anti-COVID, lipsa promovării României pe piețele externe

Delta Dunării. FOTO Asociația Delta Dunării

Președintele Asociației Delta Dunării, Cătălin Țibuleac, a identificat câteva probleme care afectează Delta Dunării pe termen mediu și lung, printre acestea aflându-se anularea voucherelor de vacanță, măsurile anti-COVID, lipsa promovării României pe piețele externe.

Ca în fiecare an, începând cu 2018, Consiliul Județean Tulcea și Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării (AMDTDD), au organizat sub un titlu generos și actual – „Turismul Deltaic – liantul între valorile de patrimoniu ale Deltei Dunării”, o sesiune de comunicări de date, evaluări și prognoze.

Acestea și-au propus:

  • evaluarea situației turismului în actualul context socio-economic și sanitar;
  • identificarea perspectivelor privind evoluția turismului deltaic în anii următori și măsurile necesare pentru a veni în sprijinul comunităților și industriei ospitalității;
  • identificarea măsurilor necesare a fi implementate pentru realizarea echilibrului între biodiversitate și activitatea turistică în Delta Dunării;
  • evaluarea sezonului turistic 2021 și prognoza privind sezonul turistic 2022.

S-au alăturat evenimentului din partea Consiliului Director al Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT) Alin Chipăilă și Adrian Voican, alături de Vitali Finoghen, primarul comunei Sarichioi și Boardul AMDTDD prin vicepreședinții Dan Ghinescu și primarul comunei Crișan Silviu Rahău alături de primarul comunei Jurilovca Ion Eugen, dar și parteneri de acum tradiționali, precum Satul de Vacanță Gura Portiței și Vinurile de Măcin – Alcovin.

Cătălin Țibuleac, președintele AMDTDD a făcut o radiografie a sezonului turistic 2021, comparativ cu anii anteriori, potrivit căreia sosirile turiștilor în primele 8 luni ale anului din perioada 2019-2021 reprezintă un număr de 125.181 turiști în 2019, 83.138 turiști în 2020, respectiv 111.824 turiști în 2021. Analizând datele statistice, rezultă că 2021 a înregistrat o scădere de 10.67% a numărului de turiști în primele 8 luni, față de aceeași perioadă din 2019, destinația fiind încă deficitară privind prezența turiștilor străini.

În urma discuțiilor au fost identificate problemele principale care afectează destinația turistică Delta Dunării pe termen mediu și lung, respectiv:

  • spre deosebire de anul trecut, Guvernul a anulat una dintre puținele măsuri de sprijin a turismului, respectiv acordarea voucherelor de vacanță;
  • măsurile economice pentru sprijinul industriei, întârziate sau anulate;
  • măsurile anti – Covid – 19 nu au încurajat revenirea turismului nici în 2021 și au aceeași impredictibilitate ca și în anul anterior;
  • lipsa de implicare a ministerului pentru promovarea externă a Destinației România;
  • înmulțirea necontrolată a populației de șacali, cu efect direct asupra comunităților și a turiștilor;
  • nedecolmatarea canalelor de acces în Deltă și a traseelor turistice, fapt ce conduce la imposibilitatea de a avea un turism sustenabil;
  • situația transportului fluvial prin nereglementarea regimului de viteză al șalupelor;
  • prevederile Regulamentului de Urbanism – HG 1516 care reglementează inclusiv localitățile care au mai puțin de 10% din teritoriu în Rezervație;

Modificarea sau anularea măsurilor dispuse prin Ordonanța nr. 27 din august 1996 și anularea subvenției prin care cei cu domiciliul sau care lucrează în Rezervația Biosferei Delta Dunării beneficiau de tarife reduse cu 50% pentru energie electrică, gaze naturale, energie termică şi apă potabilă furnizată din reţeaua publică, pentru consumurile casnice menajere, în limita unor consumuri normate pe familie, stabilite de către consiliile locale.

În cadrul evenimentului, participanții, atât conducerea FAPT cât și primarii comunelor Crișan, Jurilovca și Sarichioi și-au arătat sprijinul și susținerea pentru platforma de parteneriat public-privat dezvoltată de AMDTDD, remarcând activitatea acesteia cu accent pe:

– contribuția semnificativă la realizarea propunerii legislative pentru Organizațiile de Management al Destinației;

– eforturile de promovare întreprinse în parteneriat cu autoritățile locale care au dus la o dezvoltare sustenabilă a destinației și punerea în valoare a unicității Deltei, care poate deveni fanionul turismului din România;

– necesitatea dezvoltării Asociației de Management Delta Dunării tocmai pentru a da o speranță în plus mediului de afaceri și pentru a le reaminti că nu sunt singuri în acest război economic, mai ales în cazul celor întâmplate în  pandemie.

Având în vedere problemele identificate, Cătălin Țibuleac a declarat că în perioada care urmează și în anul 2022, Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării va acționa pentru:

  • adoptarea și implementarea prin Alianța pentru Turism a Legii speciale a Organizațiilor de Managament al Destinațiilor;
  • realizarea, în cooperare cu ARBDD, a studiului privind capacitatea de suport turistic în Delta Dunării;
  • digitalizarea destinației Delta Dunării;
  • promovarea externă a destinației Delta Dunării, prin forțe proprii și cu suportul Consiliului Județean Tulcea, continuarea sprijinului acordat lui Charlie Ottley pentru realizarea filmului „Dunărea – Amazonul Europei” și promovarea acestuia la BBC, participarea la Târgurile de Turism Internaționale din Londra și din Paris;
  • demersuri către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și ARBDD pentru urgentarea măsurilor pentru rezolvarea problemei șacalilor;
  • demersuri pentru modificarea Regulamentului de Urbanism – HG nr. 1516 pentru scoaterea de sub incidență a localităților care au mai puțin de 10% din teritoriu în Rezervație;
  • demersuri pentru modificarea Legii consumatorului vulnerabil și reacordarea pentru locuitorii Deltei Dunării a subvenției de 50% pentru energie electrică, gaze naturale, energie termică şi apă potabilă furnizată din reţeaua publică, stabilită prin Ordonanței nr. 27 din august 1996;
  • demersuri pentru implementare brandului de destinație;
  • promovarea turismului deltaic ca formă de turism de ecoturism distinctă;
  • menținerea unui rol activ în cadrul Consiliului Consultativ al ARBDD;
  • menținerea unui rol activ, reprezentativ în Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România și în Alianța pentru Turism;
  • promovarea și implementarea prin Alianța pentru Turism a proiectului „Zero Taxe”.
  • În finalul discuțiilor s-a propus ca măsurile identificate de AMDTDD pentru 2022 să fie discutate alături de Consiliul Județean Tulcea, pentru integrarea acestora în strategia pentru dezvoltarea județului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*