FOTO Bărbat găsit în stare de putrefacție într-un apartament din municipiul Tulcea

Pompierii au intrat în apartament și au găsit o persoană decedată. FOTO ISU Delta Tulcea

Rudele unui bărbat din Tulcea au alertat autoritățile prin 112 după ce nu au reușit să dea de acesta mai multe zile la rând. S-a intrat cu forța în apartament, iar aici a fost găsită persoana respectivă, decedată.

Apelul a fost făcut miercuri, în jurul orei 11.30 de către rudele unui bărbat de 64 de ani. Pentru că nu au mai dat de el la telefon, au mers personal la apartamentul în care locuia acesta, în cartierul C5 din Tulcea. Pentru că nu a răspuns nici la ușă, iar din casă se simțea un miros dulceag, rudele au sunat la 112. La fața locului au fost trimise echipaje ale ISU Delta Tulcea din cadrul detașamentului de pompieri Tulcea – 1 autospecială de descarcerare grea, 1 SMURD și 6 subofițeri, jandarmi și polițiști. Pompierii au reușit să intre în apartamentul cu pricina, aflat la parterul blocului, forțând geamul de la balcon. În interiorul apartamentului a fost găsită persoana respectivă, decedată, în stare avansată de putrefacție.

Potrivit rudelor, bărbatul nu a mai răspuns la telefon de aproximativ o săptămână. Cadavrul a fost transportat la morgă pentru a i se efectua necropsia și a se stabilo cauzele decesului. De asemenea, polițiștii tulceni au deschis un dosar de cercetare penală.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*