Pompierii Detașamentului Tulcea au intervenit duminică, 7 ianuarie, cu două autospeciale, una de descarcerare și una de stingere, la un accident rutier produs pe DJ 222C în apropiere de localitatea Agighiol.
Ajunși la locul evenimentului, salvatorii au găsit un autoturism răsturnat în interior fiind un bărbat încarcerat, iar alte trei victime, o femeie și doi minori în afara autoturismului.
Pompierii au procedat la extragerea persoanei încarcerate pe care au predat-o echipajului medical specializat al SAJ Tulcea.
Toate victimele au fost transportate pentru investigații și îngrijiri medicale la o unitate spitalicească.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Delta” al județului Tulcea au desfășurat în perioada 18-19 noiembrie 2023, […]
Be the first to comment