FOTO Accident mortal la Două Cantoane la câteva ore după trecerea în noul an

Șoferul aflat în mașina scăpată de sub control și-a pierdut viața. FOTO ISU Delta Tulcea

Un accident mortal a fost înregistrat în dimineața de 1 ianuarie pe raza județului Tulcea, la intersecția Două Cantoane. Un șofer și-a pierdut viața după ce mașina pe care o conducea a fost scăpată de sub control.

Accidentul s-a produs în jurul orei 4.50, când, un bărbat în vârstă de 28 de ani a condus un autoturism pe DJ 222, dinspre localitatea Ceamurlia de Jos spre intersecția Două Cantoane. Din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, într-o curbă a pierdut controlul direcției de mers, a acroșat un copac și s-a răsturnat în afara parții carosabile.

La fața locului au intervenit salvatorii Stației de pompieri Babadag a ISU Delta Tulcea, cu un echipaj de cinci subofițeri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și modul de descarcerare. În momentul în care au ajuns la fața locului au găsit un vehicul în care era o persoană de sex masculin, de 28 de ani, care prezenta leziuni incompatibile cu viața.

Echipajul Serviciului de Ambulanță Tulcea a pronunțat decesul.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*