Un grav accident rutier s-a înregistrat vineri seară la ieșirea din localitatea Baia spre Constanța. Două autoturisme au intrat în coliziune frontală și a fost nevoie de intervenția pompierilor de la Descarcerare.
Salvatorii din cadrul Stației de pompieri Babadag a ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în jurul orei 17.00 pentru descarcerarea și acordarea primului ajutor medical, victimelor unui accident rutier produs pe DN 22, la ieșire din localitatea Baia, către Constanța.
Din primele informații, în accident au fost implicate 2 autoturisme, în care se aflau 4 bărbați și 2 femei. Pentru eliberarea uneia dintre femei a fost nevoie de intervenția unui echipaj de descarcerare. După ce a fost extrasă, victima a fost preluată de paramedicii care încadrează ambulanța SMURD, pentru a fi transportată la Spitalul Județean Tulcea.
Cea de a doua femeie a fost preluată de un echipaj SAJ. Cei patru bărbați au suferit răni minore și au refuzat inițial asistența medicală. Ulterior, unul dintre aceștia a cerut să fie transportat și el la spital.
Circulația rutieră în zonă a fost blocată pe ambele sensuri, ulterior fiind reluată alternativ, pe un singur sens.
Be the first to comment