Un grav accident rutier s-a produs în jurul orei 9.15 la ieșirea din localitatea Isaccea către Revărsarea, în care au fost implicate două autoturisme.
La fața locului au fost trimise mai multe echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Tulcea care au preluat trei victime, dintre care doi copii, care au fost transportați către Spitalul Județean Tulcea.
„Este vorba de o familie, soț, soție și 3 copii. Mama și două fete, au fost transportate le spital, cu un echipaj SMURD și două SAJ. Mama a suferit un traumatism lombar, iar fetele traumatisme de torace și de membre superioare“ a precizat dr. Dumitru Vâlcu, directorul SAJ Tulcea.
Tatăl și cea de-a treia fată, în vârstă de trei ani au scăpat cu traumatisme ușoare.
Se pare că accidentul rutier a avut loc după ce mașina în care se afla familia a virat la stânga și a fost lovită în lateral de un alt autoturism. Șoferul acestei mașini se afla și sub influența băuturilor alcoolice, cu o concentrație de 0,36 mg/l alcool pur în aerul respirat.
UPDATE:
Potrivit reprezentanților IPJ Tulcea, un conducător auto a efectuat o depășire neregulamentară, moment în care a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de mama fetelor, care și ea efectua o manevră neregulamentară de a vira la stânga și fără să se asigure. Fetele rănite au 8 și respectiv 11 ani.
Be the first to comment