A fost ziua localității Ceamurlia de Jos. Personalități importante au participat la această sărbătoare

Începând din acest an, Ceamurlia de Jos are propria sărbătoare. FOTO CJ Tulcea

Începând din acest an, ziua de 14 octombrie,  această sfântă zi (Sf. Parascheva) a devenit oficial „Ziua Satului” Ceamurlia de Jos. Prima sărbătoare a satului a fost marcată printr-un spectacol de muzică și dans popular organizat în incinta Căminului Cultural din localitate.

Evenimentul, pus la punct de Primăria și consiliul local al Comunei Ceamurlia de Jos și Ansamblul Artistic Baladele Deltei, i-a adus pe scena din localitate pe Georgeta Nichifor, Costel Atanasof, Petruța Buță, Laura Feraru (alături de colegii din Ansamblu).

De asemenea, în spectacol au intrat și Ansamblul Folcloric Golovița din Ceamurlia de Jos , dar și Ansamblul Folcloric Asiga din aceeași localitate

„Sunt de apreciat oamenii care v-au coordonat de-a lungul timpului și care fac în continuare tot ceea ce este necesar pentru a valorifica toate resursele naturale, economice și culturale, unice la nivel regional, pe care le aveți. Consiliul Județean a sprijinit și continuă să sprijine orice inițiativă menită să ducă la dezvoltarea satelor din comuna dumneavoastră. Astfel, programul de investiții a fost și este unul activ în ceea ce vă privește și vreau să vă asigur că veți avea și în continuare sprijinul nostru, în tot ceea ce veți întreprinde“, a transmis președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*