Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea are începând cu 5 noiembrie, forțe proaspete. Zecesubofiţeri, absolvenţiai Şcolilor Militare de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni şi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani au fost repartizaţi la IJJ Tulcea.
Ceremonia de numire în funcţie a celor zece noi jandarmi – sergenţilor majori, a avut loc în cursul dimineții de 5 noiembrie la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea.
Subofiţerii au fost prezentaţi personalului unităţii, ulterior fiind incluşi într-un program de pregătire ce cuprinde activităţi de însuşire a responsabilităţilor specifice misiunilor pe care le vor executa.
După această primă perioadă de acomodare, subofițerii vor fi repartizați astfel:
Ordine Publică – Detașamentul 1 Jandarmi Mobili – 4;
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Tulcea, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Tulcea și reprezentanți ai Inspectoratului […]
Be the first to comment