Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu a participat la simpozionul din cadrul Festivalului Minorităților Naționale „Serbările Deltei“, ediția a XIX-a, organizată în premieră și la Tulcea, pe lângă orașul Sulina, unde s-au desfășurat edițiile anterioare, prin colaborarea dintre Casa de Cultură Sulina, Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei“, Primăria Orașului Sulina și Primăria Municipiului Tulcea, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale.
Simpozionul, la care a luat parte primarul Constantin Hogea, directorul Ansamblului Artistic „Baladele Deltei“, Ștefan Coman și directorul Casei de Cultură Sulina, Paul Nour, a constituit un prilej de întâlnire a reprezentanților tuturor grupurilor minorităților etnice prezente la festival. În cele patru zile de festival, grupurile participante evoluează atât în Piața Civică din municipiu cât și pe faleza orașului Sulina.
„Este salutar faptul că dumneavoastră, reprezentanții celor două orașe, v-ați dat mână cu mână să promovați valorile locale și să transformați această trăsătură definitorie pentru comunitatea locală de aici, multiculturalitatea, într-un prilej de spectacole devenite deja tradiții locale.
În acest context, aș dori să vă felicit pentru modul în care ați înțeles să promovați atât frumusețile naturale, cât și valorile culturale din acest colț al țării. Felicitări pentru maestrul Ștefan Coman, l-am felicitat de-a lungul timpului, îl felicit în continuare pentru că se implică în tot ceea ce înseamnă cultură și tradiții în județul Tulcea. De altfel, noi, cei din administrație, suntem cu sprijinul financiar, dar domnia sa se implică total, cu sufletul, în acest domeniu.
Multiculturalitatea, o trăsătură esențială a județului nostru, își găsește un corespondent extrem de interesant la un nivel mai mic, la nivelul comunităților locale din Tulcea și Sulina. Toate etniile din aceste orașe conviețuiesc în liniște și deplină armonie, transformând, așadar, aceste ținuturi într-un exemplu de urmat pentru întreaga Uniune Europeană.
Plecând de la premisa că aceasta este o soluție de promovare a valorilor culturale locale, dar și de perpetuare în timp a tradițiilor fiecărei minorități, Festivalul „Serbările Deltei“ reușește, așadar, să promoveze tinerele talente și să aducă în prim plan ansamblurile fiecărei comunități în parte“, a declarat președintele Horia Teodorescu.
Be the first to comment