În perioada 23-25 februarie 2024, jandarmii tulceni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la manifestarea cultural-artistică Festivalul de Dragobete ce se va desfășura în Piața Civică din municipiul Tulcea.
Astăzi, începând cu ora 16.00, în Piața Civică din municipiul Tulcea, vor avea loc activități de alimentație publică, spectacole artistice susținute de ansambluri locale și diferiți artiști și activități recreativ-distractive, iar jandarmii vor fi alături de participanți în vederea desfășurării în siguranță a acestor activități.
Jandarmeria Tulcea recomandă tuturor participanților la acest eveniment, să manifeste răbdare, să evite consumul excesiv de alcool, să respecte indicațiile jandarmilor, să nu se implice în incidente care ar putea tulbura ordinea și liniștea publică și să acorde o atenție deosebită copiilor.
Jandarmii vor acționa prompt în cazul apariției unor incidente, astfel că cetățenilor li se recomandă să ceară sprijinul jandarmilor dacă se află în situații de urgență sau sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială.
Be the first to comment