Fată de 13 ani, agresată sexual de către unchiul său de 40 de ani

O fată de 13 ani a fost agresată sexual de către unchiul său de 40 de ani, iar polițiștii tulceni au fost sesizați despre acest caz.

Potrivit IPJ Tulcea, la data de 12 iunie 2024, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Greci au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră ar fi fost agresată sexual.

„În urma verificărilor efectuate de polițiști, a reieșit faptul că minora, de 13 ani, ar fi fost agresată sexual de către unchiul său, de 40 de ani, pe parcursul a două luni.

În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiunea sexuală săvârșită asupra unui minor” – IPJ Tulcea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*