Proiectele de digitalizare a administrației din județ se apropie de final: cetățenii din județul Tulcea ar putea scăpa de chinul deplasării până la ghișeele autorităților, și asta chiar de la finalul anului acesta.
„Prin acest proiect ne-am propus să venim în sprijinul cetățenilor județului nostru, să creăm cadrul necesar accesibilizării serviciilor publice asigurate de administrația publică județeană. Am vizat o abordare strategică a digitalizării la nivelul județului nostru, iar rolul nostru a fost acela de a sprijini primăriile din județ să absoarbă fonduri europene pentru digitalizarea serviciilor publice. Organizarea și procedurile selecției de furnizori au fost în responsabilitatea fiecărei instituții în parte“, a arătat Horia Teodorescu, Președinte al Consiliului Județean.
Tulcea ar putea deveni cel mai digitalizat județ din România
Săptămâna trecută, George Anghel, cel care a coordonat timp de zece ani proiectul național Ghiseul.ro, a prezentat, la București, stadiul implementării proiectelor de digitalizare a primăriilor din județul Tulcea, arătându-se optimist privind șansele ca tulcenii să scape într-un final de epopeea drumurilor la instituții și de cozile la ghișee. Mai mult, spune el, Tulcea ar putea chiar deveni cel mai digitalizat județ din România.
Finanțarea din fonduri europene (în cadrul mecanismului financiar ITI Delta Dunării) a deblocat și drumul spre modernizarea primăriilor, astfel încât în momentul de față 28 din cele 51 de unități administrativ – teritoriale din județ au proiecte de digitalizare aflate în derulare. Regulile europene impun finalizarea implementării proiectelor până în decembrie 2023, astfel încât există șanse mari ca tulcenii să poată rezolva, foarte curând, problemele cu administrația‚ de acasă, sau chiar de pe telefon.
Sistem accesibil de pe telefonul mobil
Șapte furnizori de servicii digitale au conlucrat pentru a muta în online administrația tulceană. Dintre soluțiile oferite, cea mai apreciată în cadrul Conferinței desfășurate la București a fost platforma Conectx. Aceasta a obținut locul întâi la 15 dintre cele 28 de licitații. George Anghel, care coordonează proiectul Conectx împreună cu Gabriel Al Baba, spune că această platformă, care seamănă cu un cont de email, vine cu multe beneficii. Printre acestea, cel mai important este prețul mic, dar și ușurința în utilizare. Practic, atât cetățenii cât și funcționarii vor putea accesa acest instrument chiar de pe telefoanele mobile. Platforma va oferi acces la toate serviciile publice, nu numai plăți, ci și cereri, solicitări, avize și autorizații. Pentru administrație, asta va însemna economii de sute de mii de euro în consumabile iar pentru cetățeni o experiență comodă, civilizată și rapidă a interacțiunii cu autoritățile.
Tehnologie avansată și securizată
„În momentul în care am ajuns la primăriile de comună, registratura instituțională era pe hârtie, într-un caiet. Cetățenii trimiteau documente personale către adrese de yahoo. Nu exista arhivă electronică sau semnături electronice, calificate, pentru toți angajații”, explică Gabriel Al Baba. „Prin proiectele europene, astăzi au ajuns să folosească registraturi electronice automatizate, arhive electronice, identitate electronică și bineînțeles, să pună la dispoziția tuturor cetățenilor din țară sau din străinătate servicii publice de calitate și securizate”, continuă Al Baba.
Al Baba consideră că platforma Conectx aduce tulcenilor o digitalizare concretă și beneficii imediate:
„Am reușit un proces de digitalizare concret și rapid. Comunele din ITI Delta Dunării sunt astăzi singurele din România care au reușit să aducă o tehnologie atât de avansată și securizată. Obiectivul nostru ca furnizor de soluții tehnologice este să vedem cum reușim să facem acest lucru posibil și pentru celelalte localități din România”.
Digitalizare în întreg județul
George Anghel crede că există șanse mari ca și celelalte unități administrativ-teritoriale din Tulcea să digitalizeze serviciile cu cetățenii până în 2025.
„Din experiența noastră, atunci când peste 50% din unitățile administrativ – teritoriale ale unui județ aleg să digitalizeze serviciile, celelalte le urmează la scurt timp. Prin acest proiect, toate primăriile din județ au spații virtuale create și dispun de căsuțe de mail proprii. Din acest moment, mai este doar un pas până când restul de 23 de unități administrativ – teritoriale vor trece în online”, a arătat expertul.
Be the first to comment