Episcopia Tulcii continuă seria acțiunilor filantropice: 25 de copii din familii defavorizate au primit pachete cu produse alimentare

25 de copii din familii defavorizate au primit pachete cu produse alimentare. Foto Episcopia Tulcii

Episcopia Tulcii a continuat și încheiat marți, 19 aprilie, seria acțiunilor filantropice derulate în Postului Mare prin intermediul programului social „Lumina lui Hristos luminează tuturor”.

Parohia Sf. Împărați Constantin și Elena din Tulcea a găzduit ultima dintre cele trei acțiuni filantropice derulate anul acesta în cadrul acțiunii „Lumina lui Hristos luminează tuturor”. Astfel, 25 de copii, de la clasa pregătitoare până la clasa a VII-a, proveniți din familii defavorizate și cu numeroși copii, unii dintre ei cu rezultate foarte bune la învățătură s-au întâlnit cu Episcopul Tulcii, Preasfințitul Părinte Visarion, în incinta bisericii parohiale Sf. Împărați Constantin și Elena din Tulcea. Copiii au recitat rugăciuni, P.S. Sa a discutat cu ei despre Săptămâna Mare și despre Sfânta Înviere, după care a oferit fiecăruia atât pachete cu produse alimentare cât și câte un tichet social în valoare de 100 lei.

Copiii incluși în acțiunea de marți, 19 aprilie, au venit alături de părinții lor și de preoții din parohiile urbane tulcene: Intrarea în Biserică a Maicii Domnului și Sf. Antonie cel Mare, Sf. Mina, Sf. Ilie, și Sf. Împărați Constantin și Elena.

Programul social-filantropic „Lumina lui Hristos luminează tuturor” s-a desfășurat anul acesta în perioada 13 – 19 aprilie și se află la cea de-a 14-a ediție, vizând anul acesta peste 70 de noi familii tulcene care se confruntă cu probleme sociale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*