Echitație, natură și aventură, în acest sfârșit de săptămână, în satul pescăresc

Lansarea proiectului „Echitație, natură și aventură la Porțile Deltei”

Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Petre Badea, a participat la conferința de lansare a proiectului „Echitație, natură și aventură la Porțile Deltei”, proiect ce se va desfășura în perioada 3-5 august, la Clubul Real Racing și în zonele limitrofe Satului Pescăresc.

Conferința de presă a avut loc în sala de cinema a Coral Plaza Mall, în prezența doctorului Ștefan Răileanu și a cunoscutului și îndrăgitului actor Denis Ștefan, venit la Tulcea pentru a face o demonstrație inedită de arte marțiale ecvestre.

La eveniment au mai participat viceprimarul Municipiului Tulcea, Petre Marinescu, și deputatul Mirela Furtună, vechi prieten al clubului Real Racing.

„Pasiunea doctorului Ștefan Răileanu pentru echitație și permanenta implicare în acțiuni de promovare a meleagurilor dobrogene prin intermediul acestei arte dau naștere unor lucruri deosebite cu care ne putem mândri noi, tulcenii. Salut prezența și implicarea în acest proiect a cunoscutului actor Denis Ștefan, afiliat al Federației Române Ecvestre, cel care va aduce la Tulcea demonstrații inedite de arte marțiale ecvestre. Nu-mi rămâne decât să vă urez succes în proiectul dumneavoastră și să invit toți tulcenii la Clubul Real Racing și în zonele limitrofe Muzeului Satului Pescăresc, în acest week-end, pentru a lua parte la un eveniment unic în peisajul sportiv al județului”, a declarat în cadrul conferinței de presă vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Petre Badea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*