Proiectul „Modernizare infrastructură de transport regional pe tronsonul Valea Teilor – Nicolae Bălcescu“ a fost lansat. El face parte din Programul Operațional Regional 2014 – 2020 și e co-finanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, implementat de Consiliul Județean Tulcea în parteneriat cu unitățile administrativ teritoriale Valea Teilor, Izvoarele și Nalbant.
„Este primul contract de finanțare pe această perioadă de accesare, iar o sumă consistentă intră în bugetul Consiliului Județean Tulcea pe o axă extrem de importantă, cea care se referă la mobilitatea regională“, spune Luminița Mihailov, director al Agenției de Dezvoltare Regională Sud Est.
La momentul în care a fost gândită modernizarea drumurilor prin instrumentul financiar Investiții Teritoriale Integrate, comunele Valea Teilor și Izvoarele nu erau prinse în ITI, astfel că, pentru a nu pierde șansa modernizării acestui tronson de drum și pentru a putea beneficia de fonduri structurale, a fost accesat Programul Operațional Regional.
„În această perioadă de accesare, lucrurile merg mai departe in ceea ce priveşte modernizarea drumurilor. Prin acest proiect urmează să se realizeze atât asfaltarea propriu-zisă, dar și parcări, stații de autobuz, trotuare, facilități pentru persoanele cu dizabilități, trasee pentru biciclişti, treceri de pietoni moderne etc. Proiectul vine în completarea altor două proiecte, ambele realizate cu fonduri ITI, astfel că amploarea acestei investiții este foarte mare, asigurând legătura cu TEN-T (Constanța-Tulcea-Brăila-Galați)“, spune președintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu.
Proiect de peste 50 de milioane de lei
Valoarea totală a proiectului este de 52.235.492, 48lei, din care cea eligibilă este 52.021.019,97 lei și cea neeligibilă – 214.472,51 lei.
Obiectivul general al proiectului de modernizare este creșterea gradului de accesibilitate în zonele rurale situate în proximitatea coridorului TEN – T (Constanța, Tulcea, Brăila, Galați) precum și creșterea gradului de siguranță în trafic prin investiții destinate siguranței rutiere.
Ce urmează a se realiza
Proiectul presupune crearea de noi facilități de acces, amenajarea de trotuare în intravilanul localităților cu facilități de deplasare pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi – 13.921,80 mp, mobilitate prin construirea de piste pentru bicicliști 3,078 km și modernizarea/construirea a zece stații pentru autobuze.
Portofoliu de proiecte
În cadrul conferinței de presă, Gheorghița Vrânceanu, șef serviciu în cadrul Consiliului Județean Tulcea și manager de proiect, a vorbit despre cele mai importante investiții pregătite de autoritățile județene în materie de transport rutier.
La momentul de față, se află în evaluare proiectele referitoare la modernizarea drumurilor Niculițel – Turda – Sarichioi (28 de kilometri), Enisala – Babadag – Slava Rusă (16 kilometri), Vișina – Ceamurlia de Sus (25 de kilometri) – pe ITI și DJ 222 B Stejaru – Cerna (51 de kilometri) – pe POR.
De asemenea, sunt în pregătire proiecte pentru modernizarea drumurilor Ceamurlia de Sus – Baia (9 kilometri) și Tulcea – Chilia Veche (78 de kilometri).
„Avem o pleiadă de drumuri județene pe care ne propunem să le modernizăm și încercăm ca, în această perioadă de finanțare, să reușim să asfaltăm întreaga rețea de drumuri județene din Tulcea, să avem drumuri superioare calitativ celor de aceeași categorie din restul țării“, a mai transmis președintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu.
Be the first to comment