Două mine din al Doilea Război Mondial au apărut pe Dunăre. Autoritățile române și ucrainiene intervin pentru înlăturarea pericolului

Cea de-a doua mină marină a fost adusă de curenți ăe malul românesc al Dunării. FOTO SAJ Tulcea

Debitul mare de apă de pe Dunăre din ultimele zile a scos la iveală surprize periculoase. Două mine marine au fost smulse din adâncuri și au început să plutească în derivă. Una dintre ele a fost luată de curenți și dusă pe malul ucrainean al Dunării. 

În cursul zilei de marți 3 martie, un corp metalic, de formă sferică a fost observat pe Dunăre, brațul Chilia, în zona Ceatalchioi în apropierea pontonului de supraveghere al poliției de frontieră. Au fost alertate autoritățile, dar până la intervenția acestora, obiectul – cel mai probabil o mină militară din cel de-al Doilea Război Mondial, a fost purtat de curenți pe malul ucrainean al Dunării.  Autoritățile tulcene au cerut ajutorul scafandrilor militari specializați în dezamorsare acvatică.

Miercuri dimineață, la fața locului a fost trimisă o echipă de scafandri EOD din cadrul Forțelor Navale Române, alcătuită din nouă persoane, a fost trimisă pe Brațul Chilia, în zona kilometrul 94. În timpul intervenției, în zona malului românesc la kilometrul 99 a apărut o a doua mină, ce plutea în derivă.  Scafandrii EOD ai Forțelor Navale sunt specializați în dezamorsarea dispozitivelor explozive subacvatice, acvatice și terestre și pot interveni la solicitarea autorităților publice civile pentru asigurarea libertății de navigație pe căile de comunicație maritime și fluviale.

La fața locului sunt și echipaje navale ale ISU Delta Tulcea și SAJ Tulcea.

Potrivit autorităților, intervenția scafandrilor militari nu afectează traficul fluvial în zonă.

UPDATE:

După cercetările efectuate de către scafandrii EOD, militarii de la Poliția de Frontieră și de la ISU Tulcea, precum și de către specialiștii ucraineni asupra obiectelor care au plutit în derivă pe Brațul Chilia, în zona kilometrilor 94-99, concluzia a fost că cele două obiecte identificate sunt mine de război din perioada celui de-al Doilea Război
Mondial.

Acestea au fost scoase la suprafața fluviului de către curenții puternici datorită debitului mare al Dunării din aceste zile. Reprezentanții României și Ucrainei, care au analizat situația din zonă, au încheiat un protocol de distrugere a celor două mine, într-o zonă a Brațului Chilia în care nu va fi pusă în pericol activitatea umană. Conform acestui protocol, mina de la kilometrul 94 de pe malul ucrainean, din zona localității Ismail, a fost adusă în zona kilometrului 99, tot pe malul ucrainean al Brațului Chilia.

În urma procedurilor efectuate, scafandrii EOD români au neutralizat mina de pe partea românească, iar specialiștii ucraineni pe cea de pe partea ucraineană a frontierei, în condiții de siguranță, fiind asigurată libertatea de navigație pe Brațul Chilia.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*