Două adolescente au cerut sprijinul jandarmilor tulceni, fiind atacate de un câine periculos

Două adolescente, ce ieșiseră la plimbare cu câinii, au cerut ajutorul jandarmilor tulceni după ce au fost atacate de un alt câine periculos, aparținând rasei Mastiff.

Potrivit IJJ Tulcea, marți, 07 iulie,, în jurul orei 19.00,  jandarmii, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost solicitați de către o adolescentă, în vârstă de 15 ani, care a reclamat faptul că un câine periculos a atacat doi câini și o altă tânără.

Când au ajuns la fața locului, jandarmii au observat mai multe persoane care aveau un conflict verbal și un echipaj de ambulanță care acorda îngrijiri medicale unei tinere în vârstă 16 ani, aflată în stare de șoc și cu hainele ce prezentau mai multe urme de sânge, ulterior aceasta fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Tulcea pentru continuarea investigațiilor medicale de specialitate.

În urma verificărilor, au fost identificați doi câini din rasa Labrador care, de asemenea prezentau posibile răni și urme de sânge.

Din declarațiilor persoanelor prezente la fața locului și a celor două fete a reieșit faptul că acestea, în timp ce se aflau la plimbare cu cei doi câini, au observat un câine periculos aparținând rasei Mastiff, care s-a năpustit asupra celor doi câini, iar în încercarea de a-i despărți, una dintre fete a fost trântită la pământ, nereușind să-i despartă. Pentru a opri atacul canin, proprietarul câinelui periculos a folosit un extinctor auto, pulverizându-i pudră în gură, după care a fugit cu câinele de la fața locului.

Mama fetei care a avut nevoie de îngrijiri medicale, cât și unchiul celeilalte tinere, prezenți la fața locului, au declarat că proprietarul a fugit cu câinele, după care s-a întors și le-a adus diferite amenințări.

Jandarmii au întocmit pe numele bărbatului în cauză actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluare a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*