
Din motive necunoscute, persoane rămase momentan neidentificate au distrus crucile de la mai multe morminte din municipiu.
Fapta a fost descoperită în dimineața zilei de 21 octombrie, fiind alertată și poliția.
“Am fost sesizați de către cei de la Administrația Cimitirelor despre faptul că în noaptea de 20 spre 21 octombrie, persoane necunoscute au devastat mai multe morminte”, au declarat reprezentanții IPJ Tulcea.
Potrivit acestora, s-a deschis un dosar de cercetare penală, existând și un cerc de suspecti.
Situația este cunoscută și la nivelul municipalității.
“Condamn vehement gestul acelora care au vandalizat morminte în cimitirul din municipiu! Este un gest ce arată că lipsa de bun simț și lipsa de cultură sunt foarte răspândite în rândul unor concitadini de-ai noștri. Sper să fie prinși și pedepsiți! Nu putem tolera o astfel de faptă: să distrugi un simbol al creștinilor, crucea!”, a comentat viceprimarul Andaluzia Luca.
Be the first to comment