Salvatorii tulceni au fost solicitați să intervină în cursul nopții de duminică, spre luni, în jurul orei 00.10, pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe DN 22, în orașul Măcin, în care a fost implicat un autoturism.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea, la fața locului s-au deplasat 14 subofițeri cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Secției de Pompieri Măcin, precum și două echipaje din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea, care au constatat că în urma evenimentului au rezultat două victime.
„Până la sosirea forțelor de intervenție, conducătorul auto, în vârstă de 19 ani și pasagerul din autoturism, în vârstă de 18 ani, s-au autoevacuat. Cei doi tineri, conștienți și cooperanți, au primit primul ajutor calificat la fața locului, ulterior doar pasagerul autoturismului au fost transportat la spital de către ambulanța SAJ”, au precizat reprezentanții ISU Tulcea.
Pompierii au asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriei de la autoturism.
Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident sunt cercetate de reprezentanții instituțiilor abilitate în acest sens.
Be the first to comment