Doi tineri din localitatea Greci care au furat dintr-o mașină parcată pe o stradă din comună, s-au ales cu dosare penale după ce au fost identificați de către polițiști.
În noaptea de 6 spre 7 octombrie, persoane necunoscute au deschis portiera unui autoturism parcat pe o stradă din localitatea Greci, aparținând unui bărbat din Măcin și au furat o borsetă ce conținea mai multe documente, un telefon mobil și suma de 1.600 de lei. Când a observat paguba, victima a anunțat poliția, fiind deschis un dosar de cercetare penală pentru infracțiunea de furt calificat. În urma cercetărilor, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Greci au identificat doi tineri, cu vârste de 19, respectiv 23 de ani, ambii din comuna Greci, județul Tulcea, bănuiți de comiterea faptei.
Prejudiciul, în valoare de 3.000 de lei a fost recuperat în totalitate și predat persoanei vătămate.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Be the first to comment