
Un bărbat din comuna Greci s-a ales cu un dosar de cercetare penală după ce, aflat în stare de ebrietate, a condus un autoturism cu care a accidentat doi copii.
Potrivit IPJ Tulcea, în seara zilei de miercuri, 10 noiembrie, polițiștii orașului Măcin au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe raza comunei Greci. Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit că un bărbat de 49 de ani, din Greci, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Ferată din comună, ar fi pătruns pe trotuarul din lateralul străzii, accidentând o fată și un băiat, ambii în vârstă de 14 ani.
În urma accidentului, a rezultat, de asemenea, vătămarea conducătorului auto, care, la momentul testării cu aparatul alcoolscopic, acesta indica valoarea de 0,66 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
În continuare, polițiștii efectuează verificări și au întocmit în cauză dosar de cercetare penală.
Be the first to comment