Jandarmii tulceni au acționat zilnic, în perioada 23 – 25 ianuarie, în mod independent, dar și în sistem integrat cu efective de poliție, pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală sau contravențională.
În această perioadă, jandarmii au aplicat 42 sancțiuni contravenționale, valoarea acestora fiind de peste 19.000 lei. Sancțiunile contravenționale au fost aplicate pentru următoarele fapte: tulburarea liniștii publice, consum de alcool în locuri publice, refuzul de a furniza date pentru stabilirea identității, apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgență 112, aruncarea în altă parte decât în recipiente anume destinate – containere, coșuri, a cojilor de semințe și încălcarea normelor privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
De asemenea, jandarmii au constatat în mod independent două fapte de natură penală, precum și 5 fapte penale în sistem integrat, în cooperare cu efective de poliție. Astfel, doi bărbați din municipiul Tulcea s-au ales cu dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și amenințare.
În data de 24 ianuarie, în jurul orei 19.30, jandarmii, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost solicitați, prin intermediul Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, să se deplaseze pe strada G. Corneliu, din municipiul Tulcea, unde o femeie a sesizat faptul că se simte amenințată de un bărbat. Ajunși la fața locului, jandarmii au identificat o femeie, în vârstă de 45 de ani, care a declarat verbal faptul că fostul său iubit, s-a prezentat la domiciliul acesteia, adresându-i injurii și amenințând-o cu acte de violență, în cazul în care femeia intenționează să se despartă de el. De asemenea, femeia a mai relatat faptul că bărbatul s-a prezentat de mai multe ori la locul ei de muncă, unde, a amenințat-o cu acte de violență. Bărbatul în cauză a fost identificat de jandarmi, chiar în scara blocului în care locuiește femeia, precizând faptul că dorea doar să o invite la o întâlnire, însă femeia a refuzat.
Jandarmii au întocmit pe numele bărbatului actele de sesizare pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.
Tot duminică, 24 ianuarie, în jurul orei 21.00, jandarmii tulceni au fost solicitați să intervină ca urmare a unei sesizări de agresiune verbală și fizică. Victima, o femeie, în vârstă de 29 de ani, a solicitat sprijinul forțelor de ordine, declarând faptul că a fost agresată atât fizic, cât și verbal de către soțul său, fiind, în repetate rânduri, izgonită din locuință.
Întrebat de jandarmi, bărbatul, în vârstă de 37 de ani, a declarat că toate neînțelegerile și conflictele cu soția sa sunt cauzate de intenția acesteia de a pleca, împreună cu cei doi copii, în vârstă de 5, respectiv 11 ani, în Germania, el nefiind de acord cu această decizie.
Având în vedere cele constatate, jandarmii au întocmit pe numele bărbatului actele de sesizare pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
Be the first to comment