Doi adolescenți de 17 ani au fost amenințați cu bătaia de un tânăr de 19 ani, pe o stradă din Tulcea, dacă nu îi dau bani. El a reușit să fure de la unul din cei doi adolescenți suma de 50 de lei.
Duminică, în jurul orei 19.00, jandarmii, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au fost solicitaţi, prin intermediul Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, de către un tânăr, care a reclamat că i-a fost sustrasă suma de 50 de lei de către o persoană necunoscută.
“La fața locului, jandarmii au identificat doi minori, în vârstă de 17 ani, care au declarat că în timp ce se aflau la intersecția străzilor Iuliu Maniu și Ion Nenițescu din municipiul Tulcea, au fost opriți de către un alt tânăr cu un comportament agresiv, care le-a cerut suma de 10 lei. Aceștia i-au oferit suma de 10 lei crezând că astfel vor scăpa de probleme, însă cel în cauză a trecut la amenințări cu loviri, folosind expresii jignitoare la adresa celor doi și cerându-le și restul banilor pe care aceștia îi au asupra lor.
La un moment dat, cel reclamat le-a sustras celor doi tineri suma de 50 de lei pe care o aveau asupra lor și a fugit de la fața locului”, au transmis jandarmii.
Totuși, jandarmii au identificat în apropiere de zona producerii evenimentului un alt tânăr care se pare că a fost martor la cele întâmplate și îl cunoștea foarte bine pe cel reclamat. Acesta a oferit mai multe date care au dus la identificarea tânărului în cauză.
Jandarmii s-au deplasat la domiciliul celui în cauză, însă au fost întâmpinați de mama acestuia care a declarat că fiul ei nu este acasă și nu știe unde se află.
Pe numele tânărului reclamat au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, cercetările fiind continuate de către poliție.
Be the first to comment