Procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Tulcea împreună cu ofiteri de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O. Tulcea au efectuat în cursul zilei de 20 septembrie un număr de trei percheziții domiciliare în municipiul Tulcea și în orașul Măcin. Acțiunea a vizat destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în comiterea infracțiunilor de trafic de minori, traficului de persoane și proxenetism.
Anchetatorii au stabilit, pe baza probelor administrate în cauză, până la acest moment procesual, că în perioada anilor 2017 – 2018 inculpații Marian – Gabriel N., Mircea – Valentin N., Alin – Cristian N. și Ionuț N., au constituit un grup infracțional organizat în scopul comiterii infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism.
Aceștia au racolat, prin inducere în eroare, folosind metoda „Loverboy”, amenințări și loviri, profitând de starea vădită de vulnerabilitate, 3 persoane vătămate minore și o persoana vătămată majoră, în vedere exploatării prin obligarea la practicarea prostituției. Ulterior inculpații le-au adăpostit și le-au transportat în municipiile Tulcea, Brăila, Focșani și Constanța unde le-au înlesnit practicarea prostituției și au obținut foloase patrimoniale, respectiv sume de bani, de pe urma practicării prostituției de către acestea.
Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare au fost ridicate sume de bani, telefoane, un autoturism, acte privind transferuri de bani.
La data de 21 septembrie s-a dispus reținerea inculpaților cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și proxenetism.
Suportul tehnic de specialitate a fost asigurat de către Directia Operatiuni Speciale și U.T.A.I. Tulcea. La acțiune au participat și lucrători din cadrul S.A.S. – I.P.J. Tulcea.
Be the first to comment