Delegație tulceană la vârf, prezentă la Adunarea Generală a ARE

Delegația CJ Tulcea la lucrările Adunării Generale a ARE, în Lillehamer, Norvegia. FOTO CJ Tulcea

O delegație a Consiliului Județean Tulcea, condusă de vicepreședintele Dumitru Mergeani, a participat, în zilele de 23 și 24 mai, la lucrările Adunării Generale a ARE, eveniment ce s-a desfășurat la Lillehamer, Norvegia. Din delegație au mai făcut parte secretarul județului, Marius Cristi Mihai, și Nicolae Cernătescu, consilierul președintelui CJ Tulcea, Horia Teodorescu.

În cadrul sesiunii statutare, au fost abordate subiecte cheie referitoare la viitorul ARE, inclusiv perspectivele strategice 2017-2020, aspecte financiare precum şi noi iniţiative. Cu acelaşi prilej, au avut loc și alegeri pentru funcțiile de reprezentanți în Biroul Politic și, respectiv, pentru funcțiile de președinte celor două Comisii din cadrul acestei organizații.

În subsidiar, lucrările Adunării Generale au reunit vorbitori diferiţi care și-au împărtășit viziunea lor asupra rolului viitor al regiunilor în Europa şi dincolo de aceasta, în vederea conturării unor scenarii legate de o viitoare dezvoltare teritorială, luând în considerare rolul creării identităţii teritoriale, influenţa din ce în ce mai mare a tehnologiei în viaţa noastră cotidiană, precum şi accentul sporit pe zonele urbane şi metropolitane. Vorbitorii şi participanţii au fost provocaţi să-şi expună părerile cu privire la subiecte-cheie cum ar fi: relevanţa descentralizării şi democraţiei regionale, guvernarea şi administrarea unor identităţi regionale în viitor, încorporarea regiunilor în procesul european de luare a deciziilor etc.

Judeţul Tulcea este membru al ARE din anul 1997, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu deţinând la ora actuală funcţia de membru al Biroului Politic al acestui organism. Creat în 1985, Ansamblul Regiunilor Europene (ARE) reprezintă o reţea independentă a regiunilor europene şi cea mai mare organizaţie de cooperare interregională din Europa lărgită, fiind exponentul în acest sens a mai mult de 270 de regiuni din 33 de ţări şi 16 organizaţii interregionale, a cărei misiune este reprezentarea intereselor regiunilor europene, dezvoltarea şi corelarea politicilor şi a coeziunii regionale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*