De ce votăm mincinoși?

Adrian Boioglu - Editorial
Adrian Boioglu - Editorial

Îl cunoști. E genul de politician care în urmă cu 4, 8 sau 16 ani promitea că ne va scoate din sărăcie. Promitea parcuri industriale, străzi, construcții SF și muuulte altele.

Ei bine, au trecut acei 4, 8 sau 16 ani și toate minciunile au ajuns la termen. Scuzele sunt toate la fel:
– e greu cu birocrația,
– oamenii sunt răi,
– contracandidații mă acuză,
– Consilierii nu îmi votează proiectele
– eu am vrut, dar nu am avut buget
– Fondurile Europene sunt greu de obținut.

Și uite așa mai trece un mandat, mai trec 4 ani și vine iar mincinosul cu promisiuni. Și atunci te uiți la acele localități aflate la 20 – 50 km de a ta și te întrebi: mă, oare primarul lor cum de face treabă? Oare primarul lor cum a reușit să atragă fonduri, să asfalteze drumuri, să construiască parcuri și clădiri SF, să ne asigure un iluminat modern și nu doar din doi în trei stâlpi? Oare cum acel primar nu numai că nu a mințit, ba chiar a și reușit să facă mai mult decât a promis?

Da, mincinoșii vor găsi din nou scuze. Vor merge până acolo unde vor începe lucrări cu o lună înainte de alegeri.

Doar că o fundație săpată nu face deloc cât o sală de sport sau o parcare subterană. Un autobuz turcesc nu prea miroase ca și cele electrice pe care le tot vedem prin mari și frumoase orașe românești sau vest europene. Iar spațiile verzi neamenajate nu se mai numesc parcuri de muuulți ani.

Mai sunt și mincinoșii care vin din urmă. Da, și pe ei îi cunoști. Cei care nu au un plan concret, nu au proiecte, nu au surse de finanțare, dar au idei SF, au parcuri industriale și muuuulte altele. Ei vor fi mincinoșii de peste 4, 8 sau 16 ani.

Cum ar fi să nu mai votăm mincinoșii? Nu ai reușit să faci ce ai promis acum 4 ani? Să nu mai ai dreptul să candidezi. Ba chiar să mai și dai cu subsemnatul pentru înșelarea alegătorului. Poate așa nu mai încurajăm și alți mincinoși să vină, să promită și să nu facă nimic.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

4 Comments

  1. Promisiunile mincinoase ale lui Decebal Fagadau, fara nicio legatura cu realitatea, sunt o dovada ca este in stare de orice pentru obtinerea de voturi. Sunt convins ca se bazeaza pe lipsa de disponibilitate a publicului de a verifica informatiile si pe tendinta oamenilor de a crede orice informatie. Efectiv acest om, ignora orice principiu al bunului-simt si al adevarului. Personal, ma bucur ca socializarea si informarea online au luat amploare. Doar asa putem sa ne informam unii pe altii cu privire la actiunile primarului. Daca acest INCOMPETENT castiga in urma intoxicarilor cu minciuni, inseamna ca ne place sa fim mintiti.

  2. problema-i simpla ..! votam administratie din Suedia .., Finlanda ..!pe oricine am vota din tara , este cetatean roman , iar minciuna este sport national..! noi stim cat de indragostit este romanul de sport ..!

  3. “Desteptul promite (minte), iar prostul trage nadejde”
    Cam asta este pe scurt campania electorala.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*