De 1 Iunie, pompierii tulceni au făcut un copil fericit. I-au salvat câinele căzut într-o fântână

Câine salvat după ce căzut într-o fântână, în Văcăreni. FOTO ISU Tulcea

Pompierii tulceni au fost solicitați să intervină, în seara zilei de marți, 1 iunie, în jurul orei 19:25, în localitatea Văcăreni, pentru salvarea unui câine căzut într-o fântână.

Potrivit ISU Tulcea, la adresa indicată a fost mobilizat de urgenţă un echipaj al Secției de Pompieri Măcin, cu o autospecială de intervenție dotată cu echipamente specifice de salvare din medii ostile.

După evaluarea situației, unul dintre pompieri, asigurat cu cordițe de ceilalți membrii ai echipajului, a coborât în fântâna adâncă de aproximativ 20 metri, în care animalul stătea parţial în apă, reuşind în câteva minute să-l scoată, în siguranță, la suprafaţă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*