Consilierii locali din Tulcea se reunesc în ședință. Care sunt cele mai importante proiecte de pe ordinea de zi

Sediul Primăriei Tulcea. FOTO Cătălin Schipor
Sediul Primăriei Tulcea. FOTO Cătălin Schipor

Aleșii locali din Tulcea intră în ședință pe 31 ianuarie, la ora 13.00, în sala “Mihail Kogălniceanu”. 25 proiecte au fost deja incluse pe ordinea de zi de către primarul Constantin Hogea.

Printre acestea se numără și proiecte care privesc împărțirea banilor publici, dar și decizii legate de felul în care autobuzele distruse de flăcări vor fi înlocuite.

Iată cele mai interesante sau importante proiecte pentru tulceni:

6. Proiect de hotărâre privind modificarea Statului de funcții al Ansamblului Artistic Profesionist „Baladele Deltei” aprobat prin Anexa nr. 5 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Tulcea nr. 60 din 30.03.2017 privind înfiinţarea Ansamblului Artistic Profesionist „Baladele Deltei”, precum şimodificarea şi completarea organigramei şi statului de funcţii ale aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Tulcea şi structurilor fără personalitate juridică subordonate Consiliului Local al Municipiului Tulcea, aprobate prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Tulcea nr. 105 din 30.07.2015, cu modificările şi completările ulterioare.

11. Proiect de hotărâre pentru aprobarea Ghidului Solicitantului privind regimul finanţărilor nerambursabile alocate de la Bugetul Local pentru activităţi nonprofit de interes local şi a Ghidului Solicitantului privind regimul finanţărilor nerambursabile alocate de la Bugetul Local cultelor religioase recunoscute de lege, care îşi desfăşoară activitatea în Municipiul Tulcea.

12. Proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de oportunitate pentru proiectul “Modernizarea parcului auto de transport călători din Municipiul Tulcea prin achiziționarea de vehicule nepoluante pentru transportul public”.

14. Proiect de hotărâre privind atribuirea în administrare a mijloacelor fixe rezultate ca urmare a finalizării şi recepţionării lucrării “ÎMPĂDURIREA UNUI TEREN DE 70,47 HA SITUAT ÎN EXTRAVILANUL MUNICIPIULUI TULCEA, JUDEŢUL TULCEA”.

15. Proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local Tulcea nr. 27/27.02.2017 privind aprobarea cuantumului chiriei pentru locuinţele pentru tineri destinate închirierii, construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe situate în municipiul Tulcea, modificată si completată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Tulcea nr. 137/29.06.2017.

16. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de vânzare a locuințelor construite prin ANL, a modelelor cadru ale promisiunilor bilaterale de vânzare cu plata integrală sau în rate lunare egale și a prețurilor de vânzare ale locuințelor situate în municipiul Tulcea.

17. Proiect de hotărâre privind aprobarea valorii bunului imobil ”Infrastructură de acces cheu portuar Tulcea” în suprafaţă de 16588 mp, identificat cu nr. cadastral 40039, carte funciară 40039 și trecerea acestuia din domeniul public al municipiului Tulcea și din administrarea Consiliului Local al Municipiului Tulcea, prin Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu Tulcea, în domeniul public al judeţului Tulceași în administrarea Consiliului Județean Tulcea, în vederea realizării unui proiect de interes public județean de dezvoltare a portului Tulcea.

22. Proiect de hotărâre privind concesionarea prin licitație publică cu strigare a 8 loturi de teren, aparținând domeniului privat al municipiului Tulcea, situate în Tulcea, Cartierul Mesteceni, tinerilor căsătoriți cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 ani, în vederea construirii de locuințe.

23. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal ”CONSTRUIRE ANSAMBLU REZIDENȚIAL”, strada Isaccei, nr.121, Tulcea și a Regulamentului Local de Urbanism aferent.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*