Conducerea ARBDD, prezentă la Conferința Anuală EUROPARC 2019 din Letonia

Cătălin Țibuleac, Guvernator ARBDD
Cătălin Țibuleac, Guvernator ARBDD

Conducerea Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) participă la lucrările Conferinței Anuale EUROPARC 2019, cu tema “Nature on your mind – understanding our values”, ce se desfășoară în perioada 23-27 septembrie 2019 în Parcul Național Kemeri, Jurmala, Letonia.

Pentru prima dată în istoria participărilor ARBDD la conferința anuală a EUROPARC, guvernatorul a fost invitat în deschiderea Adunării Generale să prezinte punctul de vedere al instituției, context în care domnul Cătălin Țibuleac a evidențiat reperele importante ale Rezervației Biosferei Delta Dunării și a propus colaborarea la nivel european într-un proiect de management al deșeurilor astfel încât frumusețea și unicitatea acestui teritoriu să fie menținute de-a lungul anilor.

“Ceea ce este definitoriu pentru Delta Dunării este apa, apa curată. Toate deșeurile pe care Dunărea le colectează, inclusiv din apele interioare, ale celor 10 țări pe care fluviul le traversează, se acumulează în Delta Dunării. De aceea vă propun să lucrăm împreună, la nivel european, într-un proiect de management al deșeurilor pentru ca Delta Dunării să rămână un spațiu mirific”, a declarat Cătălin Țibuleac.

Având în vedere aniversarea a 30 de ani de la desemnarea Deltei Dunării ca Rezervație a Biosferei și înființarea Administrației acesteia, guvernatorul Cătălin Țibuleac a lansat invitația organizării la Tulcea, a unei conferințe EUROPARC, în anul 2020.

Reprezentanții ARBDD vor participa la toate dezbaterile din cadrul conferinței, inclusiv la secțiunea Nature on Your Mind – in business care va aborda tema “Ce modele rentabile și cu impact redus sunt posibile pentru afaceri și arii protejate pentru a administra un turism durabil?”.

Federația EUROPARC, fondată în anul 1973, are în prezent peste 400 de membri din 41 de țări europene. Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării a devenit membru al Federației EUROPARC în anul 1994.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*