Concursul Județean de Muzică Populară Florile Dobrogei – Tulcea, s-a încheiat

Cei mai buni participanți au fost răsplătiți

Duminică, 15 aprilie,  s-a desfășurat cea de a-III-a ediție a Festivalului–Concurs Judeţean de Muzică Populară „Florile Dobrogei”.

Primăria Municipiului Tulcea și Ansamblului Artistic Profesionist „Baladele Deltei”, au organizat Concursul Județean de Muzică Populară Florile Dobrogei. Acesta s-a desfășurat duminică 15 aprilie, începând cu ora 11.00, în Satul Pescăresc din Tulcea

Scopul acestei manifestări este descoperirea şi lansarea de noi talente interpretative, de a stimula în rândul artiştilor amatori interesul pentru receptarea, păstrarea şi punerea în valoare a creaţiilor muzicale populare, a frumuseţii portului popular dobrogean, de a sprijini comunităţile locale (Cămine Culturale, Case de Cultură din judeţul Tulcea, Şcoli de specialitate, Instituţii de învăţământ de specialitate) şi pe interpreţii sau grupurile vocale care doresc să se implice și să participe activ la păstrarea identităţii noastre naţionale.

La prezenta ediție au participat la concurs solişti vocali, instrumentişti şi grupuri vocale cu vârste peste 7 ani, organizați pe următoarele trei secţiuni:

– secțiunea : 7 – 14 ani;

– secțiunea : 15 – 18 ani;

– secțiunea : peste 18 ani.

Au susținut recitaluri în afara concursului, cunoscuții interpreți de muzică populară Ion Amititeloaie din Constanța și Laura Mocăniță din Tulcea.

Concurenții și interpreții au fost acompaniați de orchestra Ansamblului Artistic Profesionist „Baladele Deltei”, sub conducerea muzicală a profesorului Aurelian Croitoru.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*