Primăria Casimcea a anunțat că localitatea va avea un centru de colectare a deșeurilor, proiectul urmând să fie finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență și având o valoare de aproape 4 milioane de lei fără TVA.
În comuna Casimcea nu există un centru de colectare cu aport voluntar care să asigure colectarea separată a deșeurilor menajere care nu pot fi colectate în sistem „door-to-door”, respectiv deșeuri reciclabile și biodeșeuri care nu pot fi colectate în pubelele individuale, precum și fluxurile speciale de deșeuri – deșeuri voluminoase, deșeuri textile, deșeuri din lemn, mobilier, deșeuri din anvelope, deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii uzate, deșeuri periculoase, deșeuri de gradină, deșeuri din construcții și demolări.
Primăria Casimcea identificat o formă de finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență – Componenta C3 – Managementul deșeurilor, Investiția I1.Dezvoltarea, modernizarea și completarea sistemelor de management integrat al deșeurilor municipale la nivel de județ sau la nivel de orașe / comune Subinvestiția I1.A. – Inființarea de centre de colectare prin aport voluntar.
Finanțarea obiectivului “Înființarea unui centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar în comuna Casimcea, județul Tulcea” urmărește dezvoltarea unui management al deșeurilor eficient, prin crearea capacităților de colectare separată, pregătire pentru reutilizare și valorificare a deșeurilor în vederea continuării procesului de conformare cu prevederile directivelor specifice și a tranziției la economia circulară.
Activitățile propuse prin proiect vor cuprinde investițiile necesare înființării unui centru de colectare prin aport voluntar ce vor asigura colectarea separată a deșeurilor menajere care nu pot fi colectate în sistem „door-to-door”, respectiv deșeuri reciclabile și biodeșeuri care nu pot fi colectate în pubelele individuale, precum și fluxurile speciale de deșeuri – deșeuri voluminoase, deșeuri textile, deșeuri din lemn, mobilier, deșeuri din anvelope, deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii uzate, deșeuri periculoase, deșeuri de gradină, deșeuri din construcții și demolări.
Centrul de colectare cu aport voluntar va deservi până la 2979 de locuitori (conform INS populație după domiciliu la 1 ianuarie 2022) și va fi amplasat pe raza administrativă a unității administrativ teritoriale respectând prevederile Ordinului Ministrului Sănătății nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, cu modificările și completările ulterioare, precum si prevederile Planului Județean de Gestionare a Deșeurilor.
“Aceasta investiție va oferi cetățenilor posibilitatea să se debaraseze de anumite categorii de deșeuri, care ar putea ajunge în locații neautorizate de depozitare sau chiar în natura creând astfel un prejudiciu ecologic și financiar, atât prin eventualele costuri implicate de lucrări de ecologizare a zonelor respective cât și prin amenzile ce ar putea fi aplicate de autoritățile competente în domeniul protecției mediului”, a anunțat Primăria Casimcea.
Caracteristici tehnice ale centrului
- Platformă betonată în suprafața de 2420 mp, conform extrasului de carte funciara nr. 39856, în tarlaua 105, parcela 1025, gard perimetral, poartă acces, supraveghere video perimetrală, inclusiv acces online;
- Clădiri administrative (cabină portar, container-baracă birouri, vestiar, toaletă), dotări birou (calculator, birotică, comunicații etc.);
- Spațiu deschis (copertinat) pentru anvelope și containere sensibile la umiditate;
- Containere mari (tip transport maritim) pentru echipamente electrice, deșeuri periculoase;
- Containere mari (tip ab-roll) – pentru materiale de construcții, mobilier, plastic, hârtie, carton,sticlă, metal, lemn;
- Containere mici și butoaie pentru textile, încălțăminte, baterii, becuri, medicamente și chimicale, ulei vegetal, alte deșeuri lichide;
- Presă deșeuri (plastic, metal, textil);
- Branșament utilități (apa, electricitate);
- Camera frigorifică pentru cadavre animale cu rampă dezinfecție și îngrădire cu acces;
- Spatiu verde.
Contractul de finanțare a fost semnat recent cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin Planul Național de Redresare şi Rezilienţă. Valoarea investiției este de 3.830.9013,04 lei la care se adaugă TVA.
Be the first to comment