Reprezentanții administrației publice locale din județul Tulcea au anunțat că a fost aprobată de către Comisia Europeană, finanțarea construcției Podului peste Dunăre.
Proiectul pentru podul Brăila-Tulcea va ajuta la dezvoltarea regională a zonei Delta Dunării şi nu numai. Estimările pentru acest proiect sunt de aproximativ 550 milioane euro, din care 363 milioane euro sunt fonduri europene.
„Este o investiție cu o importantă componentă economică pentru Tulcea, pentru regiune, o investiție așteptată de ani mulți de toți tulcenii, o investiție care va genera dezvoltare locală, locuri de muncă. Cel mai important, cred eu, este respectarea termenului de punere în funcțiune, lucru de care sunt absolut convins. Sunt mulțumit de ritmul în care se lucrează, suntem deja în avans cu lucrările la această investiție, dorită istoric de dobrogeni și chiar de toată țara“, a precizat președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.
Be the first to comment