Comitetul Național pentru Situații de Urgență – Centrul Național de Combatere a bolilor a adoptat noi măsuri în contextul diagnosticării virusului gripei aviare la păsările dintr-o exploatație comercială de păsări din localitatea Ungheni, județul Mureș.
Astfel, în urma ședinței au fost dispuse următoarele măsuri, care se aplică la nivel național, pentru o perioadă de 30 de zile:
- Suspendarea organizării și desfășurării comerțului ambulant cu păsări;
- Suspendarea activităților comerciale cu păsări vii, (de la puii de o zi până la păsările de reformă) pentru toate speciile de păsări comercializate prin intermediul mijlocitorilor de afaceri, precum și a oricăror altor activități de intermediere în vederea comercializării directe către crescătorii de păsări din gospodăriile populației;
- Comercializarea va fi efectuată doar de către fermele comerciale autorizate, cu păsări a căror stare de sănătate este atestată.
Verificarea respectării acestor măsuri se realizează prin acțiuni de control organizate în comun de către structurile teritoriale ale Autorității Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor și Ministerul afacerilor Interne, inclusiv prin efectuarea de controale în trafic și în Punctele de Trecere a Frontierei de Stat, ce vizează transporturile de păsări vii.
ANSVSA solicită sprijinul fermierilor din industria avicolă și al cetățenilor în aplicarea măsurilor de biosecuritate și respectarea tuturor măsurilor dispuse de autorități, pentru a împiedica răspândirea gripei aviare pe teritoriul țării noastre și a evita pagubele economice enorme generate de această boală.
ANSVSA monitorizează în permanență statusul de sănătate al păsărilor domestice și al celor sălbatice (rezervorul natural de virus), astfel încât pe piaţă să ajungă doar produse provenite de la animale sănătoase și, implicit, să protejeze industria avicolă din țara noastră. În acest sens, ANSVSA colaborează permanent cu Ministerul Apelor şi Pădurilor, Uniunea Crescătorilor de Păsări din România, cu Colegiul Medicilor Veterinari din România și cu asociațiile ornitologice.
Be the first to comment