Consiliul Județean Tulcea amintește celor interesați că cererile pentru acordarea burselor speciale de merit pentru anul școlar 2022 – 2023 se depun la registratura instituției sau pe e-mail: Sorin.Ciotirnel@cjtulcea.ro, în perioada 28 septembrie – 14 octombrie.
Potrivit CJ Tulcea, cererea va fi însoțită de următoarele documente:
- certificatul de naștere sau cartea de identitate a solicitantului bursei speciale de merit, nr.de telefon – documente în copie;
- dovada rezultatelor excepționale obținute la una sau mai multe discipline de învățământ, activități extrașcolare, obținute în anul școlar 2021 – 2022, în perioada de cursuri 01 septembrie 2021 – 31 august 2022, conform Ordinului ministrului educației nr.5549/2021 privind structura anului școlar 2021-2022;
- actele de identitate ale reprezentanților legali ai solicitantului bursei speciale de merit – documente în copie;
- dovada înscrierii într-o instituție școlară de stat din România;
- extras de cont pe numele solicitantului bursei speciale de merit sau pe numele reprezentantului legal al solicitantului bursei – document în copie;
Cererile solicitanților pentru acordarea burselor speciale de merit pentru anul școlar 2022 – 2023 sunt valide numai însoțite de dovada depunerii, respectiv număr de înregistrare de la registratura instituției sau confirmarea de primire a documentelor transmise electronic.
Be the first to comment