0La propunerea Ministerului Dezvoltării, Guvernul a decis, în ședința de vineri, 26 august, alocarea sumei de aproape 270 de milioane de lei pentru 65 de teatre, opere și filarmonici din România care funcționează în subordinea autorităților locale.
„Ministerul Dezvoltării vine în sprijinul instituțiilor culturale de spectacole care nu primesc finanțare din Bugetul național. Astfel, aceste instituții pot acoperi cheltuielile legate de asigurarea funcționării și pot derula investiții”, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
Suma reprezintă doi la sută din impozitul pe venit încasat până la data de 31 iulie, pentru finanțarea instituțiilor publice de spectacole din subordinea unităților administrativ-teritoriale solicitante, respectiv teatre, opere şi filarmonici din județele: Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea.
Fondurile au fost repartizate conform solicitărilor transmise către MDLPA, până la termenul legal, de către unitățile administrativ-teritoriale în subordinea cărora funcționează instituții publice de spectacole.
La Tulcea, Centrul Cultural cu statut de teatru „Jean Bart” a primit 2.862,19 mii lei.
Be the first to comment