Cei mai buni oameni de fotbal din Tulcea au fost premiați de conducerea Asociației Județene de Fotbal

Gala fotbalului tulcean, ediția 2017, s-a ținut joi seară, ocazie cu care sportivii au fost și coliandați. FOTO CJ Tulcea

Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a participat, joi după amiază, la Gala fotbalului tulcean, ediția 2017, un eveniment menit să îi aducă în prim plan pe cei care s-au implicat în susținerea acestui sport de-a lungul anului în curs.

În cadrul festivităților ce au avut loc joi, începând cu ora 17.30, la hotelul Europolis din municipiu, președintele AJF Tulcea, Petre Badea, a înmânat diplome de excelență și trofee celor care, de-a lungul anului 2017, s-au făcut remarcați în tot ce ține de „sportul rege“: fie că este vorba despre jucători, antrenori, arbitri etc, fie că este vorba despre reprezentanți ai autorităților locale și județene (care au susținut acest sport).

„Gala de astăzi reprezintă o oportunitate de a scoate în evidență adevăratele valori ale sportului – rege, de a transmite mesaje de mulțumire pentru cei care s-au implicat, de-a lungul anului, în susținerea fotbalului, dar și de a îi evidenția pe cei cu rezultate deosebite, care s-au făcut remarcați de-a lungul anului. Este de apreciat ideea Asociaţiei Judeţene de Fotbal de a aduce la un loc toţi factorii implicaţi în ceea ce priveşte acest sport: sportivi, arbitri, antrenori, reprezentanţi ai instituţiilor cu activitate în domeniul sportiv, primari“, a transmis președintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu.

Cei prezenți la gala fotbalului tulcean au avut parte și de o surpriză: au primit colinda ansamblului „Nihil sine Deo“ din Dăeni, coordonat de părintele Alexandru Octavian Balaban, care este și antrenorul echipei de fotbal din localitate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*